Varsta si pata pe creier

Sunt sigur ca toti traim la un moment dat sperand ca cineva ne va trage pamantul de sub picioare. Si o spun in sensul bun, adica vom gasi acea persoana care ne va face sa fim nebuni din nou, sa avem curaj din nou, sa infruntam orice si pe oricine, sa fim puternici.
Este greu pe masura ce timpul trece, pe masura ce inaintam in varsta, pentru ca inevitabil vrem mai mult de la un om, nu ne multumim usor si plus ca intervin tabieturile aiurite dobandite in perioada de timp petrecuta singuri. Bineinteles ca altadata am fi ras si am fi renuntat asa de usor la orice obisnuinta de genul asta, nu ne-ar fi interesat ca nu bem cafeaua intr-un anume fel, nu tineam neaparat sa respectam un program, un plan, nu ne-ar fi pasat daca el sau ea se spala si seara pe dinti sau daca are un ras ce aduce a nechezat sau ca sta prea mult in baie si cand iese miroase in toata casa, ca are boxerii uzati sau bikini demodati...Nu! Nu conta nimic!
Ei, odata ce inaintam in varsta ni se pare foarte important ca el sa fie discret cand sta dimineata la toaleta ( sa nu se auda, sa nu se simta, sa foloseasca dusul etc.) iar ea sa nu ocupe baia prea mult, pe el il vrem puternic, pe ea frumoasa cand deschide ochii dimineata.
Vrem aceasta persoana langa noi, dar culmea mai vrem sa si dispara la un moment dat, vrem spatiu si libertate si doar pentru cateva ore...In care ore, ce facem? Pai...ne reluam obiceiurile care nu pot fi publice in doi, el se scarpina in cur si se gandeste ce buna era aia din club de aseara, apoi se caca cu usa deschisa doar asa ca poate gandindu-se ca are parul de pe piept mult prea des si ca ii iese din camasa, dar e barbat ce dracu'. Ea la randul sau incepe sa stoarca ideile zilei petrecute impreuna, sa analizeze, sa despice firul, sa puna pe hartie chiar argumente pro si contra ( e bun la pat dar nu face dus dupa, se imbraca misto dar se da cu Malizia, citeste dar nu se uita la un film romantic) si cat timp mai ramane incepe sa isi ingrijeasca fanerele ( mani, pedi, intins cu placa, mai smulgem un fir alb, verificam nuanta de la radacina, inghinal, axilar, pensat, mai aplicam o masca etc.). Apoi vine momentul cand ea trebuia sa vada cu ce se imbraca...intotdeauna va spune : Offf! Nu am cu ce sa ma imbrac, la naiba!... Cand de fapt dulapul e plin, dar dichisul trebuie sa fie perfect nu-i asa?! Pantofiorul fin cu bareta pe glezna, colantul 20 den, rochita sau fustita la asorte cu un bolero chic...ce mai?...gata sa paseasca pe barbati!
Barbatul scoate o camasa din dulap, aia care i-o place lui de mai demult, o miroase sa nu puta, trage blugul vintage, barba mai merge si azi si gata.
Va dati seama cand cei doi se reintalnesc dupa cateva ore, hai sa spunem o zi si fiecare are in coltisorul ochiului o stralucire vicleana in care se ascund toate secretele astea tampite si fiecare rade in interior spunand ca celalalt habar nu are.
Ideea e ca amandoi sunt mai relaxati si mai binevoitori, parca parca ar putea sa ii accepte sa puta a spray ieftin si sa aiba machiajul intins pe fata dimineata, ei si uite asa mai trece o zi, dupa care negresit o vor lua de la capat .
Ce se intampla mai departe?
Voi stiti! Fiecare greseste in felul sau, dar aveti grija ce va doriti ca s-ar putea sa nu vi se intample.

Cum ne asternem asa dormim

Stiu ca e veche si ca o poate zpune oricine, dar daca ajungi sa simti asta realizezi cat e de adevarat. Facem atatea lucruri in viata simtindu-ne total indreptatiti, dar uneori la scurt timp realizam ca am gresit undeva sau chiar am ranit, deranjat, jignit si asta fiindca ne pripim in inertia gandului sau a instinctului.

Primeam la un articol de mai demult un raspuns nu tocmai la obiect dar, care mi-a atras atentia. Este vorba de redemptie! Gresim, realizam apoi si ne pare rau, ne scuzam si incercam sa indreptam lucrurile. Este ceva rau in asta? Personal nu cred, nu poti sa dai timpul inapoi, dar poti sa incerci sa repari si credeti-ma doar faptul ca incerci (fie si fara reusita) inseamna ceva, inseamna bunavointa si este de apreciat.

Problema se pune in felul urmator! Cand avem deja un bagaj considerabil de greseli din trecut si in prezent cat si viitor indreptam lucrurile si incercam sa devenim mai buni, mai amabili poate, mai sufletisti, gandim mai mult inainte de a actiona, ne asteptam ca imaginea noatra sa se indrepte, sa fim vazuti intr-o lumina mai alba, sa primim mai multe zambete. Nu e chiar asa, lumea trece greu peste deceptii, parerile se schimba greu odata ce au fost formate. Desi uneori sunt pareri fara fond, concluzii trase in urma unui singur fapt, pripite, ochiul insetat de critica ne catalogheaza fara a mai tine cont de imprejurari si de starea de spirit in care te afli.

Partea cea mai nasoala e ca odata ce ai inceput asa zisa redemptie sa dea dracu’ sa mai gresesti odata ca te trimit astia de unde ai plecat si o iei de la zero. Albul imaculat se obtine greu si se murdareste repede, iar detergentul e de proasta calitate…speli si speli si speri si speri ca pana la urma iese pata aia pe care singur ti-ai tras-o si la urma cand a iesit calci din neatentie in balta si noroi si o iei de la zero!

Ce e de facut in cazul asta? Sincer trebuie sa incercam, sa indreptam chiar si atunci cand mai avem doar o farama de speranta, pentru ca doar asa devenim mai buni.

Viata nu e doar un curriculum vitae, e sentiment, e bucurie, trairi si emotii, oftat si rasete…e un cuier asfixiat de haine, unele frumoase si vesele, altele mai mohorate si roase de timp. Numai noi putem face curat in cuierul nostru.

Prieteni vechi,prieteni noi

Cred ca toata lumea isi aduce aminte la un moment dat in viata de clipele care in trecut ne-au daruit un zambet poate chiar si o lacrima.
Eu ma consider un norocos, pentru ca amintirile imi sunt atat de bine intiparite in minte pana in cele mai mici detalii si uneori parca le retraiesc visand.
O persoana foarte draga mie din trecut este fata de care m-am indragostit la 16 ani, cand am trait un 'summerlove' atat de intens si pur, curat, simplu si frumos incat nu am sa o uit niciodata...La batranete o sa ma vad stand pe fotoliul vechi si scamosat din fata televizorului, asteptand sa vina seara si poate o noua zi, dar tot imi voi aduce aminte de Alex.
Ieri am decis sa fac o chestie ce o amanasem demult, de lene, de rusine, de probleme...E uite ca a venit momentul sa las totul si sa plec sa o vad pe Alex. Da! Poate suna ciudat sau a nevoie, a singuratate, dar nu, nu e asa, e doar un fel de dragoste ciudata (daca vreti) ce i-o port.
In momentul cand am ajuns in fata casei ma asteptam sa vad o pustoaica misto de 16 ani, nebunatica si contagios de plina de viata...Alex. Varsta si viata imi sopteau sa ma trezesc, sa judec nu sa simt, sa nu am un soc vazand-o pe femeia care acum e Alex.
Nu a trebuit sa judec, nu a trebuit sa ma trezesc, era pustoaica misto de acum 13 ani...am imbratisat-o incercand sa ascund lacrima de bucurie din suflet...a fost o clipa care iti taie rasuflarea, moment ce va ramane cu mine pe veci.
Au urmat povesti vesele, rasete, planuri care poate nu vor ajunge realitate, vise pentru viitor, ochii mei nu se mai saturau de privit, nu vroiau sa clipeasca sa nu cumva sa piarda miimea aceea de secunda. Pur si simplu devoram fiecare gest, fiecare cuvant si incercam stangaci si fastacit sa imi oprim usor zambetul mare si tamp ce nu-mi mai relaxa fizionomia.
Nu se putea sa nu iesim, sa bem ceva cu prietenii ei, sa mai bifam o noapte in oras. Nu m-am mirat deloc sa vad ce oameni faini o inconjoara in viata, ma bucuram ca ei o vedeau ca si mine. Cateva minute mai tarziu formam o gasca ce iesise in oras sa depaneze amintiri dupa o absenta lunga.
Atinsi de licoarea bahica am vazut lumina difuza a diminetii, ca la 16 ani, obositi si fericiti, bucurosi ca suntem aceiasi tineri nebuni, acum cu sentimente profunde de prietenie, cu un comfort relational atat de natural si deschis.
Am adormit intr-un oftat de liniste si bucurie sufleteasca. Eram acasa la un prieten care a avut, are si va avea intotdeauna un loc special in viata mea.
Daca viata ar avea un curriculum vitae, acesta sigur ar fi un buchet multicolor de clipe ce odata ti-au taiat rasuflarea.

Trist dar adevarat

Un esec total in sfera "funny" este lumea ce ne inconjoara indeaproape.Fiindca asta e primul post am sa ma exprim plastic despre cum o vad eu.
Am incercat sa ma abtin cat pot,dar explodez!Sentimentul,daca vrei romane,e precum cacarea imperioasa!Multe dobitoace(a se citi animal,fiinta,organism viu) de voie sau fara de voie, salasuiesc pe plaiul mioritic si au ajuns sa imputa flora,fauna,raul,ramul cu excrementele lor neuronale.
Partea proasta?!
Rahatul,de altfel la rang imparatesc in tarisoara,este adulmecat de toata suflarea romaneasca,fie ea Ion,Radu,Andrei,Brusli,Alina,Felicia,Corina,Mercedesa...devenind un mod de viata.Ba,chiar mandrie!Putoarea domneste nestingherita!
Imbratisam oare toti magnificul din infestatia ce ne pindeste la tot pasul?Cred ca da!Nu sari piscat de cur deja,neamule!Il acceptam in diferite forme,trecem nepasatori cand unu se pisa la coltu’ blocului,privim la un batran cazut in strada si asteptam sirena salvarii...din care mai tarziu el cade,votam marirea de salarii si acceptam sa trudim ore peste ore pentru doi roni amarati...
Partea trista?!
Nu sunt cu nimic mai bun...desi incerc,dar obosesc,ma lupt,dar pierd,apoi ranesc de furie si regret pe loc,renunt descumpanit si cerul striga...revin sa obosesc,sa pierd din nou,nimicul nu se schimba.
Albul paginii striga:Vreau pe neuronu!Vreau sange,strigat,lacrimi,haz si refulare...
Hai neamule sa strigam in cor,ca nu mai vrem cacat,noi vrem sarmale...Vrem simplu si concis,nu greu si ambigu...Vrem dragoste si sex,nu viol la o geriatrica...Vrem protectie,nu taxa de chipiu...Vrem ziare,nu tiparnite...Vrem casa,nu diaspora...Vrem normalul si decentul,nu extravagant si opulent...Carisma,haz,nu schimonosire...Iubire,nu profit...
Intelegi tu asta Gigi?
Dar tu Romanie?