Cum ne asternem asa dormim

Stiu ca e veche si ca o poate zpune oricine, dar daca ajungi sa simti asta realizezi cat e de adevarat. Facem atatea lucruri in viata simtindu-ne total indreptatiti, dar uneori la scurt timp realizam ca am gresit undeva sau chiar am ranit, deranjat, jignit si asta fiindca ne pripim in inertia gandului sau a instinctului.

Primeam la un articol de mai demult un raspuns nu tocmai la obiect dar, care mi-a atras atentia. Este vorba de redemptie! Gresim, realizam apoi si ne pare rau, ne scuzam si incercam sa indreptam lucrurile. Este ceva rau in asta? Personal nu cred, nu poti sa dai timpul inapoi, dar poti sa incerci sa repari si credeti-ma doar faptul ca incerci (fie si fara reusita) inseamna ceva, inseamna bunavointa si este de apreciat.

Problema se pune in felul urmator! Cand avem deja un bagaj considerabil de greseli din trecut si in prezent cat si viitor indreptam lucrurile si incercam sa devenim mai buni, mai amabili poate, mai sufletisti, gandim mai mult inainte de a actiona, ne asteptam ca imaginea noatra sa se indrepte, sa fim vazuti intr-o lumina mai alba, sa primim mai multe zambete. Nu e chiar asa, lumea trece greu peste deceptii, parerile se schimba greu odata ce au fost formate. Desi uneori sunt pareri fara fond, concluzii trase in urma unui singur fapt, pripite, ochiul insetat de critica ne catalogheaza fara a mai tine cont de imprejurari si de starea de spirit in care te afli.

Partea cea mai nasoala e ca odata ce ai inceput asa zisa redemptie sa dea dracu’ sa mai gresesti odata ca te trimit astia de unde ai plecat si o iei de la zero. Albul imaculat se obtine greu si se murdareste repede, iar detergentul e de proasta calitate…speli si speli si speri si speri ca pana la urma iese pata aia pe care singur ti-ai tras-o si la urma cand a iesit calci din neatentie in balta si noroi si o iei de la zero!

Ce e de facut in cazul asta? Sincer trebuie sa incercam, sa indreptam chiar si atunci cand mai avem doar o farama de speranta, pentru ca doar asa devenim mai buni.

Viata nu e doar un curriculum vitae, e sentiment, e bucurie, trairi si emotii, oftat si rasete…e un cuier asfixiat de haine, unele frumoase si vesele, altele mai mohorate si roase de timp. Numai noi putem face curat in cuierul nostru.